E 4 dimineaţa; eu, singur si-o ţigara;
O noapte foarte lunga, pentru a zecea oara,
Surzit de liniştea amintirilor de odinioară
Cu tastatura-n mana încerc sa compun iară.
Sunt singur, singurel,
Dar mă menţin cu şoapte;
Mă mângâi cu oftări
Ca-n fiecare noapte.
Si vreau sa scriu de orişice
Da-n gând, vine iubirea,
Sa fiu eu oare blestemat
Si oare bântuit?De ce?
Nu am greşit intenţionat
Dar oare poate ura
Unei inimi ofilite
Si-a unui suflet sfâşiat
Sa mă arunce in alura
Acestui crud păcat?
Îmi amintesc, de multa lume,
Ce-a dispărut, din viata mea;
Si mai surâd; din când in când,
Ah…ce bine mai era…
Acele vremuri când zâmbeam
Râdeam, iubeam si mă distram.
Si vremurile, au apus acum,
Nu am secrete cui sa-i spun,
Nu am iubire cui sa-i dau;
Căci, uite-mă, eu singur stau.
Iubesc o vietate
Chipul ei e-n ceata
Dar eu o vad,din când in când
In vise prinde viata,
Atunci o vad si o ating
Dar din somn când mă trezesc
Pe ea s-aşterne ceata.
Vreau iar pasiune, sarutari
Vreau mângâieri si şoapte,
Vreau nopţi târzii cu tine-n bloc
Cu tine-ntins p langa foc
Nu mai vreau singurătate.
Aprind a nu ştiu câta ţigara;
Otrava ei in adânc mă pătrunde
Sunt plin de griji si supărări
Sunt plin de frica si schimbări,
Gata închei aici un alt eşec
O poezie scrisa prost dar sincera
Imagine a stării mele actuale
Ceea ce simt si ce mă doare.
