Urăsc imaginea mea in oglinda
Urăsc aerul ce mă-nconjoară
Urăsc ochii mei lipsiţi de vlaga
Urăsc corpul meu lipsit de-atingere
Urăsc buzele mele uscate de timp
Urăsc inima mea ce nu mai ştie
A bate pentru acel divin chip.
Urăsc mâinile mele ce nu te-au mai atins
Urăsc ochii a căror flacăra parca s-a stins
Urăsc vremurile frumoase ce au apus
Urăsc dorinţele, dorurile si speranţele ce încet s-au dus
Urăsc sa visez si sa mă umplu de speranţa
Si-odată cu trezirea peste suflet sa mi se pună ceata.
Urăsc muzica ce-mi place ca mă pune in genunchi
Urăsc filmele frumoase ce-mi pun lacrimi in priviri
Urăsc sa vad in jur atâta fericire si-n mine deloc
Urăsc sa vad la toţi succesul si eu sa nu pot sa-l cunosc
Urăsc , urăsc, urăsc atâtea si atâţia
De ciuda ca eu nu par sa reuşesc
De ciuda ca atâţia au atâtea si eu nu
De ciuda ca mă doare parca p mine cel mai tare
De ciuda ca m-afund in mine
Si mă innec in abisul sufletului meu
Si mă scufund in întuneric parca tot mai tare
Căci nu simt ce îmi doresc sa simt
Iar chestia asta mă doare cel mai tare.
